Angela Similea, “diva cu voce cristalina”

Angela Similea si noi

Facebook Google+ RSS SoundCloud Twitter YouTube
Angela Similea

Angela Similea, “diva cu voce cristalina”

Angela

Un glas vibrant, profund, cu o întindere muzicala inconfundabila, cu un timbru vocal specific, cu alte cuvinte: o voce inimitabila. A studiat, a aprofundat arta cântecului, având drept model o mare artista: Maria Tanase, a carei voce si eleganta au coplesit-o pe când statea cuminte, în sala de spectacol, alaturi de tatal sau si o urmarea, fascinata. Nu stia daca e vis sau realitate. La trei ani avea sa tina primele reprezentatii si nu oriunde: în tramvai. Îi placea sa cânte atunci când era mai multa lume, desi era un copil timid în alte ipostaze. Au trecut însa multi ani de atunci. Cum e Angela Similea acum? O doamna învaluita într-un anumit mister în care nu poti patrunde oricum… E aceeasi femeie frumoasa, din totdeauna, care întruneste atributele feminitatii.
O artista desavârsita, care-si respecta publicul de fiecare data, la fiecare spectacol. E primita cu ropote de aplauze, iar când interpreta paseste în scena publicul se ridica, în semn de respect. Un respect reciproc. Angela cânta cu aceeasi pasiune, cu aceeasi ardoare si daruieste de fiecare data o particica din sufletul ei cald, indiferent de numarul spectatorilor, indiferent ca se afla pe o mare scena sau ofera caldura unor suflete necajite, batrâni sau copii sarmani. Angela Similea a primit în dar, de la cei mai buni compozitori, melodii pe care le-a transpus într-un stil unic. Piese inconfundabile care creeaza emotie si “curata” prin vibratiile pe care le genereaza sufletele celor ce le asculta. Sunt slagare de neuitat, peste care trecerea anilor nu si-a pus amprenta, ci le-a crescut valoarea.

Cum s-a nascut o stea

Trofeul obtinut la Brasov, la Cerbul de Aur, s-a dovedit rampa de lansare pentru Angela Similea.
Compozitorul George Grigoriu a fost cel care i-a încredintat prima piesa Angelei: Amurgul. “Aceasta piesa a devenit slagar curând dupa lansare, a rezistat pe aceasta pozitie peste 30 de ani, este iubita de public si îmi face mare placere sa o includ în recitalul meu oricând”, ne povesteste cu nostalgie artista, care ne destainuie ca trofeul obtinut la Brasov i-a devenit rampa de lansare, “mâna nevazuta ce mi-a prins aripi de umeri, sa-mi pot sustine zborul”.
Dupa Cerbul de Aur, colaborarile cu importanti oameni de televiziune, de radio, compozitori si textieri nu au contenit: “L-am întâlnit pe Titus Munteanu, cu care am lucrat la zeci de show-uri tv, Alexandru Bocanet, Tudor Vornicu, Ovidiu Dumitru, Aurora Andronache, Mariana Soitu, Doina Anastasiu, Ioana Bogdan, Sanda Balaban si multi altii. Am «crescut» împreuna, daca vreti, în aceasta institutie în care cu totii am învatat meseria transmiterii simtirii si a vibratiei, dincolo de «sticla»”, ne spune interpreta. “Radioul mi-a adus în cale oameni de înalta tinuta profesionala care au stiut sa devina puntea catre marele public! Am lucrat cu oameni de exceptie: Titus Andrei, Lucica Popescu Moraru, Viorel Popescu, Adriana Marian, Magdalena Savescu, Serban Georgescu, Ion Barta, Nicolae Dutu, Sanda Valeria Dan, carora le port o iubire speciala pentru cât de frumos au dus cântecele mele spre sufletul celor care aveau nevoie de ele.
Tot aici am întâlnit prima orchestra, al carei dirijor era Sile Dinicu, artist de exceptie, care îmbratisa orice tânar debutant pe drumul muzicii, în­ drumându-i pasii catre succes”, îsi aminteste Angela Similea. Cât despre muzica special creata pentru ea, Angela are câte o poveste. “Exista aproape pentru fiecare cântec al meu câte o poveste. Toate însa se întâlnesc în zona în care-mi apare lacrima în coltul ochiului; stiu astfel ca pot duce mesajul cântecului acolo unde ar trebui sa ajunga: la inima publicului.”
Caldura amurgului. “În profesia noastra, simtirea reciproca, dincolo de marturisire, sta la temelia actului creator. Altfel, samânta se usuca, nu prinde radacini, iar cântecul, chiar daca se naste, nu «creste»”, este de parere artista. “Marcel Dragomir, prin sensibilitatea sa, a detinut cheia potrivita pentru a deschide aceasta «usa».
M-a simtit, a intuit masura în care datele mele pot modela constructiv creatia sa, pentru a ajunge la sufletul ascultatorului. Fratele meu în simtiri, în vibratie si drag de munca, acesta este Marcel! În 1973, o data cu melodia «Când baietii ne privesc», am pornit la drum împreuna; în timp, aproximativ 90% din întreaga sa creatie mi-a încredintat-o”, mai spune interpreta.
Vulcanul de luminå. “În Marius Teicu am descoperit o persoana minunata, perseverenta, sârguincioasa, cu un talent muzical de exceptie; imaginati-va o ploaie de stele sau un râu de munte în lumina soarelui. Asa as descrie muzica lui Marius: o recunosti de la primele masuri, pentru ca te invadeaza o energie pozitiva”, povesteste Angela Similea.
Blåndetea firii. Sunt cuvinte-cheie prin care Angela îl caracterizeaza pe Ion Cristinoiu. “«Ioane» a fost ca o minune! Lucra absolut special cu noi, dincolo de prezentarea unei melodii, se implica în fiecare etapa a pregatirii cântecului.
Colaborarea cu el a început dupa ce a revenit din strainatate, si pot spune ca a atins apogeul o data cu «Casa mea». Acest cântec m-a reprezentat atât de fidel, încât publicul a nascut ideea ca îmi apartine, ca este creatia mea. Timpul ne-a adus bucuria succesului cu fiecare slagar.
Dincolo de cântec s-a legat între noi o prietenie speciala. Venea la noi acasa, unde, inspirat de natura, se aseza la pian si mai scria un cântec. Aici s-a nascut «Daca nu ai prieteni». Mi-e tare dor de «Ioane» si, recunosc, mi-e greu sa vorbesc despre el, pentru ca nu am reusit înca sa accept plecarea sa…”, continua pe firul amintirilor Angela, în timp ce emotia îsi spune cuvântul.
Record. “Colaborari frumoase s-au dezvoltat cu mai multi compozitori si textieri: Jolt Kerestely, Ionel Tudor, Vasile V. Vasilache, Vasile Veselovski, Dan Iagnov, Eugen Rotaru, Aurel Storin, Angel Grigoriu si Romeo Iorgulescu, Roxana Popescu, Andreea Andrei, Ioan Rus, Sandu Stefanescu, Lucian Avramescu si multi altii, fiecare colaborare fiind speciala în felul ei. Întâlnirea cu grupul vocal-instrumental Savoy a fost de bun augur pentru tot ce a urmat. Dincolo de buna-cuviinta si de dragul de a fi împreuna s-a pastrat acel metru de scena între noi, care aducea echilibru, dar si împlinea în egala masura. Dincolo de acest lucru, Marian Nistor a venit cu o creatie muzicala aparte, de pe o cu totul alta strada, pentru tot ce se «purta» pe atunci, sprijinindu-se constant pe poezie aleasa. Colaborarea cu Savoy a detinut un record de timp de 17 ani.”
Revenire. “În anul 2003, într-un turneu în Germania, Ovidiu Komornyik mi-a propus o colaborare în vederea realizarii unui album.
Fondul era prielnic: acumulasem mult dor de cântec si adunasem suficienta «ocara» din partea publicului, care ma dojenea pentru «abandon». Asa ca am pornit lucrul si, exact dupa noua luni, s-a nascut «Lumea mea». O data cu aceasta am revenit pe scena, iar publicul m-a asezat pe acelasi loc, al meu: asa am simtit! Avându-l pe Ovidiu alaturi mi-a fost mai usor sa ma adaptez în noua forma de întâlnire dintre artist si publicul de azi!”, spune cu bucurie artista.
Briliantul. Angela este si o foarte buna actrita. Dovada? Rolurile pe care le-a interpretat. Felul în care a reusit sa se transpuna. Sa devina personajul pe care îl juca. Edmond Deda si actrita Cella Tanasescu i-au propus sa joace rolul principal în muzicalul “Corina”, dupa “Jocul de-a vacanta”, de Mihail Sebastian. “O data cu acest moment am cunoscut lumea magica a teatrului muzical, «Corina» devenind briliantul carierei mele.
Aici l-am cunoscut pe marele actor Matei Alexandru, care, împreuna cu Victor Mol­dovan, a semnat regia acestui spectacol. I-am avut parteneri de scena pe marii: Matei Alexandru, Victor Moldovan, Cella Tanasescu, Florin Piersic, Rodica Po­pescu Bitanescu, Adina Popescu, Ana Szeles. Am fost fericita în perioada aceea, desavârsindu-ma ca artist, prin descoperirea puterii cuvântului, din «cântareata» am devenit «interpreta». Tot atunci s-a nascut si cuplul scenic Angela Similea – Florin Piersic.”
Adio, femei. “În 1990 am avut bucuria sa joc, alaturi de maestrul Stefan Iordache, în musicalul «Adio, femei» – Dan Iagnov si Dan V. Dumitriu, regizat de Mihai Berechet, care s-a bucurat de un mare succes. Am învatat mult de la Stefan, care mi-a devenit un alt «frate»! În acelasi spectacol a debutat eleva Lia Bugnar, care, dupa acest rol, s-a hotarât sa studieze teatrul. Acum ea este actrita la Teatrul National «I.L.Caragiale»”, ne spune interpreta.
Film. “Ion Popescu Gopo mi-a propus sa joc un rol în filmul sau «Ramasagul». Nu am dat probe de data aceasta. M-am bucurat de aceasta propunere, nu mi-a fost greu deloc, desi maniera în care Maestrul lucra cu noi era cât se poate de originala. Nu aveam un scenariu asa cum se obisnuieste. Înainte de filmare primeam replicile pe care le studiam de câteva ori, dupa care se filma efectiv secventa. Abia la sfârsitul filmului am înteles care era rolul meu. Si… am fost fericita, dar, recunosc, mi-as fi dorit sa mai fac film…, cu atât mai mult, cu cât Maestrul nu îsi încheiase proiectul de colaborare cu mine. Dar… o lacrima si un gând luminos catre Steaua sa”.
La fiecare cântec, Angela stie sa daruiasca publicului iubirea pe care i-o poarta. Emotiile? Înca îsi spun cuvântul. “Astept cuminte în culise intrarea pe scena. Ma rog. Stiu ca Dumnezeu ma ocroteste în acest drum pe care El a ales sa-l urmez. Si totusi emotia ma copleseste… Ma rog!
Desi pregatita în detaliu, cu mult înainte, mai adaug un plus din forta flaconului de parfum si astept… Tensiunea creste! Primul pas pe scena este cel mai important. Pornesc!” Ropotele de aplauze sunt cele care îi redau puterea de a darui tot. Tot ce este. Se desprinde de gânduri, de propria-i fiinta si devine un tot cu muzica. Iar cântecul ajunge la inima celor care o asculta si la fanii sai, care-i sunt buni prieteni, “copiii fara anotimp”, asa cum îi numeste interpreta.

Repertoriu fericit

Genurile s-au schimbat, sunetele s-au schimbat, miturile s-au schimbat… Dar Angela Similea si-a pastrat publicul.
Un nume respectat si iubit al muzicii usoare româ­nesti, Mihai Constantinescu, ne-a povestit despre Angela Similea multe lucruri, pentru ca “eu o stiu pe Angela de la începuturi, chiar de la începuturi. S-a lansat cu o piesa a lui George Grigoriu. O priveam, o admiram, era un personaj care cânta foarte bine. Dupa aceea, Angela a avut o evolutie spectaculoasa în ceea ce priveste imaginea. E foarte bine sa fii o femeie mai înalta, o femeie frumoasa, sa ai un mers frumos, o gratie, o eleganta. Eu asa o percep. Sigur, aceste calitati au facut-o placuta si era asteptata de fiecare data cu interes la spectacole. A avut si sansa unui repertoriu fericit, care sa o reprezinte.
Cele mai mari slagare ale ei le stie ea foarte bine, pentru ca eu consider ca fiecare interpret care apare pe scena de atât de multe ori constientizeaza ceea ce pu­blicului îi place, piesele la care reactioneaza el cel mai bine. De aceea spun ca este mult mai interesant sa lasi publicul sa-si spuna cuvântul si nu sa îi impui tu ceva publicului, sa spui: “Fiti atenti! Acesta este cântecul care îmi place mie. În final, publicul hotaraste”.
Memoria publicului. “Astazi ne place, nu ne place, exista cântece pe piata care seamana între ele”, ne spune Mihai Constantinescu. “Acestea erau lucruri selectate de Maria Sa Publicul.
Cântecele care au fost pe plac la Angela Similea, ca despre ea vorbim acum, din repertoriul ei, oamenii le stiu, oamenii le iubesc, le cunosc si le fredoneaza si faptul ca fac treaba asta este extraordinar. Înseamna ca înca, indi­ferent ce s-a întâmplat, sa spunem pe parcursul a 17 ani, cineva îti ramâne în amintire frumos si ceea ce spun dintotdeauna este stocat în memoria si în sufletul oamenilor, nu poate fi scos de azi pe mâine. Acolo ramâne ceva. Pentru acei oameni carora le-a placut Angela, ea va ramâne nr.1. De ce, cum si în ce fel, acestea sunt întrebari la care nu se poate da un raspuns serios. Constatam si ne dam seama. La fel cum si mie mi se întâmpla sa ma întâlnesc cu sute de oameni care îmi spun: “Am crescut cu muzica dumneavoastra”. Daca oamenii spun asta eu de ce sa îmi mai pun întrebari?! Este o chestiune care tine de ceea ce simt oamenii, iar ceea ce simt asta spun. Genurile s-au schimbat, sunetele s-au schimbat, miturile s-au schimbat.
Esenta ramâne aceeasi. Poporul român este un popor caruia îi place melodia si o melodie însotita de un text bun – iata secretul. Cel care prezinta acest cântec. E simplu. Eu si Angela Similea ne-am întâlnit în destul de multe turnee, într-o perioada în care ea a colaborat cu trupa Savoy. I-au ramas si ei în amin­tire. Daca apareau piese noi, la diverse festivaluri, nimeni nu-si facea o problema din asta, sa spuna vai, am muncit o luna sau doua. Totdeauna piesele apareau si cu asta gata. Erau difuzate, placeau, bine, nu pla­ceau, la revedere! Nu insista nimeni sa difuzeze ceva ce nu placea. Tot publicul alegea. Din partea mea, pentru Angela «Un zâmbet si o floare» si «Orice ar fi, îti doresc fericire»… Eu doresc fericire tuturor si mai ales colegilor buni”, a încheiat Mihai Constantinescu.
De ce nu uitam versurile?
O întrebare s-a nascut firesc în mintea noastra… La fiecare melodie mai veche este imposibil sa nu stii pe de rost macar o strofa.
“Nu mi se pare ciudat, spune Mihai Constantinescu. Acelasi lucru se întâmpla si la Corina, si la Mirabela, si la mine, si la altii. Care a fost secretul? De ce au placut anumite cântece? Secretul longevitatii lor în timp… E greu sa inventam acum o reteta. Se pare ca a fost o perioada, nu numai în România, peste tot în lume, în care au aparut personaje si interpreti cu o personalitate absolut remarcabila, oameni care au avut ceva de spus fiecare în parte”.
“Angela a facut ceva în viata!”
“Daca o piesa place, nu mai exista nimic de discutat si comentat. “Ne adresam oamenilor”, spune Mihai ­ Constantinescu. “Mi se pare ca muzica de azi se adre­seaza pe segmente. Nimeni nu are dreptul sa judece de ce unui anumit segment îi place ceva. Mai putin pot sa spun despre ea ca actrita.
Eu am privit-o pe Angela Similea ca pe o interpreta, ca pe o cântareata, ca pe o femeie frumoasa, care a facut ceva în viata, ceea ce cred ca este cel mai important: sa caute. La categoria actrita nu o cunosc îndeaproape”, încheie Mihai Constantinescu

Cariera poleita

O importanta aparte are întâlnirea Angelei Similea cu maestrul George Grigoriu.
Compozitorul George Grigoriu a încurajat-o pe tânara interpreta sa studieze cât mai mult: “Ai o voce foarte buna, dar trebuie sa lucrezi, pentru ca e prea greoaie”, i-a spus compozitorul. Despre Angela de ­ atunci ne vorbeste textiera Andreea Andrei, fiica maes­trului George Grigoriu si, totodata, sotia compozitorului Ionel Tudor. “În alta ordine de idei, chiar acum, când scriu aceste rânduri, sotul meu, Ionel Tudor, se afla într-un scurt turneu live cu Angela Similea si sunt convinsa ca se vor bucura de un mare succes”, ne destainuie doamna Andreea Andrei. Despre anii începutului de cariera al interpretei, fiica maestrului Grigoriu îsi aminteste cu bucurie: “Era binecunoscuta pasiunea tatalui meu, compozitorul George Grigoriu, de a pregati si lansa tinere talente, în speranta ca vor deveni vedete ale muzicii usoare românesti.
Tocmai de aceea, era un apropiat colabo­rator al doamnelor profesoare Florica Orascu si Nina Bercaru de la Scoala Populara de Arta din Bucuresti. La clasa doamnei Orascu a descoperit-o pe Angela Similea. A început sa lucreze cu ea si primele slagare compuse de George Grigoriu pentru Angela nu s-au lasat prea mult asteptate: «Amurgul», «O fata si-o chitara», «Nici tu, nici eu», «Iubire, tu»”.
Destin. Copil fiind, Andreea Andrei o admira pe tânara interpreta. Nu-i cunostea cu exactitate numele însa era convinsa ca succesul îi va polei cariera. “Într-o perioada se pregatea împreuna cu tatal meu pentru un concurs de interpretare ce avea loc într-o tara socialista, vecina. La întoarcere, a venit în vizita la tatal meu pentru a-si povesti impresiile. Eu ma jucam în curtea casei si, vazându-ma, Angela mi-a dat cadou o minge foarte frumos colorata adusa de acolo. Tin minte ca era îmbracata cu un pantalon mulat, avea parul despletit si ochelari mari de soare. Era frumoasa si înalta.
Lumea se oprise în poarta sa o admire. Cineva m-a întrebat: «Cine e?». Am raspuns ca e «Angela si nu mai stiu cum, dar o sa auziti de ea!», stiind deja ca toti elevii tatalui meu au ajuns sau vor ajunge cineva”, încheie Andreea Andrei.
O femeie rafinata
Catalin Botezatu, unul dintre cei mai buni designeri români, a admirat-o ani în sir pe Angela Similea. “Visul meu, din copilarie, de a o cunoaste pe îndragita interpreta, s-a materializat când regina muzicii usoare mi-a devenit clienta. Am colaborat si la realizarea unor videoclipuri, precum «Evanghelina» si «Sa mori de dragoste ranita», unde au existat momente speciale. Angela Similea este extrem de sensibila, rafinata, genereaza feminitate”, încheie Catalin Botezatu.

Discuri si slagare de success

Angela Similea a lansat numeroase albume, pe care se regasesc piese de mare succes, slagare ascultate cu mare drag.
Amintim astfel, selectiv, discuri precum: “Un albastru infinit” (1978), “Nufarul alb” (1983), “Traiesc” (1985), “Balada iubirilor deschise” (1986), “Nu-mi lua iubirea” (1987), “De dragul tau” (1989), “Mari succese” (1991), “Îmi amintesti de mine” (1994), “Colinde si cântece de Craciun” (2001), “Nostalgie” (2004), “Lumea mea” (2005) sau “Angela anii ’70 (vol. 1 si 2)” (2007).

Sa simti cum cresti, cantand

9 iulie 1946. Este data la care, la doi pasi de Bucuresti, venea pe lume o fetita gingasa care a primit nume îngeresc: Angela. S-a nascut cu un har pe care l-a descoperit înca din copilarie: dragostea pentru cântec.
A “pasit” pe aceasta lume mosita de bunica sa, Anghelu­sa, o femeie maruntica, dar puternica, reper de neuitat pentru doamna muzicii usoare românesti. Cântecul si-a facut loc în viata micutei Angela înca din primii ani ai copilariei, când a descoperit în muzica o mare bucurie. Palatul Elisabeta, resedinta regala cu saloane splendide, ramâne un loc aparte de care Angela Similea îsi aminteste cu drag si, totodata, cu oarecare tristete: “Povestea mea începe la Palatul Elisabeta, unde au lucrat parintii mei pâna la timpul în care puteai fi usor etichetat ca dusman al poporului daca s-ar fi aflat acest lucru. Astfel ca, la scurta vreme dupa ce am dat buna ziua acestei lumi, parintii au fost obligati sa paraseasca acest mediu.
Si atunci, înfruntând greutati teribile, tata si-a gasit un loc de munca unde numai sârguinta l-a învatat sa foloseasca ustensilele grele; iar mama, draga mea mama, pentru a fi sigura de «laptele zilei de mâine», împletea sosetele, fulare, ciorapi. Si… nu sufeream! Universul nostru nu avea dimensiuni mari sau culori sofisticate si, uneori, dorintele simple pareau visuri greu de împlinit, dar domnea o risipa de iubire si armonie. Asta nicicând nu ne-a lipsit”, ne povesteste îndragita interpreta.
Tramvaiul. Cântecul a însotit-o pe Angela Similea de când se stie. Desi era un copil timid, când venea vorba despre muzica, îsi crea o “lume” aparte. Îi placea sa cânte în public, în prezenta multor persoane. “Timpul îsi urmeaza însa cursul, iar anotimpul se instaleaza când îi vine sorocul, indi­ferent de cât suntem sau nu de pregatiti. Poate tocmai de aceea mama era atât de surprinsa si totodata jenata, când, pe la 3 ani, aflându-se în tramvai cu mine, începeam sa cânt.
Dar numai când erau mai multi calatori! Încerca sa ma opreasca, învatatura ei nu era asta, dar oamenii o rugau: «Lasati-o doamna, e atât de scumpa». Pot spune ca acestea au fost primele mele reprezentatii”, continua Angela Similea.
Scena din copac. Dragostea de muzica apare când sentimentul este insuflat de o persoana draga, de o at­mosfera aparte, de locuri unice. Artistii de dincolo de difuzorul radioului au contribuit la crearea unui prim repertoriu. “Vacantele mi le petreceam la bunica materna, într-un loc în care cerul si pamântul se întâlnesc mai devreme la orizont, undeva într-un sat din Dobrogea. Verile aduceau o arsita teribila, însa, copil fiind, si întâlnindu-ma cu toti verisorii mei, nu simteam soarele dogoritor. Astfel ca ziua întreaga ne jucam prinzând vrabiute sau confectionând hainute papusilor de cârpa, din putinele haine pe care bunica si le pastra cu grija într-un cufar.
În alte zile, noi, copiii, însoteam adultii la câmp, pe timpul secerisului. Îmi amintesc ca atunci am facut «cunostinta» cu o pasare mica, cu haina deloc atragatoare, comuna, verisorii mei îndemnându-ma sa-i ascult trilul. Eram întinsa pe pamânt, când, deodata, m-a cutremurat sunetul ce s-a înaltat o data cu zborul ei, undeva în înalt, dincolo de nori; m-am ridicat, am cautat-o, dar nu o mai puteam zari, desi cântul a ramas în aer ca o amprenta a faptului ca a trecut pe acolo. Era ciocâr­­lia! Probabil ca acolo, în natura, pe vremea aceea, când rânduiala era hotarâta numai din cer, chiar si la vârsta copilariei putea fi perceputa o asemenea emotie. Iar mie, care eram un copil docil, timid, simplu, îmi trebuia atât de putin sa ma simt fericita. Eram fericita acolo, de aceea ma si întorceam vara de vara, iar copilaria mea se confunda aproape cu acele locuri. Serile ni le petreceam tot împreuna.
Oboseala unei zile de alergat se razbuna în gradina înmiresmata de fructele coapte, ce «stia» sa alinte obrajii arsi de soare. Tolaniti în voie, amurgul ne oferea tihna racorii. În linistea serii urcam într-un copac si, aflata un pic mai sus de restul lumii, începeam sa cânt. Cântam de toate. O data ce difuzorul a adus în casele tuturor vocea radioului, ascultam tot ce se transmitea pe atunci. Iar «repertoriul» meu era alcatuit în consecinta. Simteam o stare speciala, de bucurie, cântând. Am început sa constientizez ca îmi placea sa le cânt. Parca simteam cum cresc, cântând. Dar nu visam la mai mult, nu stiam”, îsi aminteste cu nostalgie interpreta.

Bunica

Vocea si cântecul bunicii sale au ramas în min­tea si în sufletul Angelei dincolo de trecerea anilor si au însotit-o pretutindeni. O voce care urca alaturi de ea, pe scena, ca un înger pazitor. “Se întâmpla câteodata în noapte sa aud un glas, din care nu întele­geam prea multe: putea fi plâns sau cânt.
Tonul sau însa ma învaluia în stari pe care nu le mai traisem pâna atunci. Ma apropiam de prispa casei, pe lânga perete, ca sa nu stric vraja. Si acolo o gaseam pe bu­nica. Cânta. Desi nu i-am vazut niciodata fata, stiam ca plânge. Cânta si plângea. Întreaga mea viata m-am întors de mii de ori la aceste clipe, dar niciodata nu le-am deslusit magia. Bocetul ei a ramas si acum la fel ca la început. Îl port aici, în suflet, si chiar si acum, urcând pe scena, simt ca ea este aici, cu mine. E uluitor cum poti pricepe fara sa stii, si cum o anumita stare te poate conduce o viata întreaga, ca o paza buna”, continua pe firul amintirilor Angela Similea.
Pianul imaginar. Prima întâlnire cu pianul a avut un prolog tipic, pe care ni-l povesteste cu amuzament îndragita artista. “Una dintre colegele de scoala, Corina, având posibilitati de studiu acasa, învata pianul. Îmi amintesc cum îmi spunea ca nu ne putem juca împreuna, pentru ca are ora de pian.
Si atunci, o forta mai puternica decât mine, atrasa de chemare cu siguranta, ma determina sa ma ascund sub fereastra ei. Ghemuita, cu ochii închisi, ascultam acest instrument si ABC-ul sau. Unul dintre visurile mele de copil a fost sa am un pian. În vremurile acelea era imposibil sa le cer parintilor mei asa ceva. Si atunci am gasit o solutie: pe stinghia mesei din bucatarie mi-am desenat clapele si «ma acompaniam».”

Model

La radio, Angela asculta melodiile cântate cu patos de interprete care au ramas în cartea de aur a muzicii românesti. Dintre toate însa, Maria Tanase a ocupat un loc aparte, iar întâlnirea cu aceasta ramâne o amintire inestimabila. “Într-o zi, parintii au venit sa ma ia de la scoala, spunându-mi ca mergem la un spe­ctacol. Am plecat în uniforma, eram un pic jenata din cauza asta, dar, fiind o surpriza, iar eu iubind surprizele de când ma stiu, nu am zabovit foarte mult, pe necaz. Am ajuns la Sala Palatului, unde era un concert de muzica populara.
M-am asezat pe strapontina, alaturi de tata, si urmaream derularea spectacolului. Îmi placea sa vad artistii pe scena, îmi era drag sa aplaud dupa fiecare cântec. Însa, deodata, s-a întâmplat ceva: pe scena a pasit o femeie superba, des­pre care nu am fost sigura ca nu e doar în închipuirea mea. Pasea, si parca plutea. Înainta catre centrul scenei, iar în urma ei o trena imensa din voal nu se mai sfârsea. Era drapelul nostru, pe care îl avea prins pe umeri. Când a început sa cânte am trait navalnicia unui sentiment ce m-a coplesit, am fost atât de impresionata, de fascinata, încât imediat dupa aceea am uitat instantaneu tot ce a cântat. Am ramas cu imaginea ei si cu impactul glasului ei asupra mea. Era Maria Tanase care a devenit din clipa aceea modelul meu de daruire!”

Mentori

“În liceu, profesorul de muzica Marin Teofil a recunoscut la mine calitati muzicale deosebite si, desi eram solista a corului, a simtit ca nu e suficient pentru mine si m-a prezentat compozitorului George Grigoriu. Acesta m-a ascultat si la rândul sau m-a îndrumat catre profesoara Florica Orascu. Dumneaei a fost mentor multor colegi din generatia mea: Aura Urziceanu, Dida Dragan, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobantu, Olimpia Panciu, Dorin Anastasiu si altii. Am lu­crat superb împreuna. Maniera în care lucra cu noi era impecabila, nemaivorbind de faptul ca îl aveam profesor corepetitor pe Marius Teicu. Doamna Orascu se preocupa de viitorul nostru, si invita la clasa compozitori, realizatori de emisiuni de televiziune, oameni de radio, regizori, sa ne asculte”, îsi aminteste Angela Similea. Asa l-a cunoscut pe Marcel Dragomir sau pe Titus Munteanu. Cum era ascultatoare, serioasa si extrem de muncitoare, era iubita de profesoara sa.
“Educatia pe care o primisem îsi spunea cuvântul; întelesesem ca trebuie sa îmi alcatuiesc mai întâi caramida si numai dupa aceea sa încerc sa îmi construiesc o casa din ea. Doamna Orascu încerca sa ne îndrume spre a ne gasi modul de exprimare, fara sa ne impuna un tip de atitudine sau altul. Nu aveam voie sa imitam, doar atunci când ne jucam. Aici, Olimpia Panciu si Gabi Dorobantu erau maestri”.
Cerbul de argint. Competitiile la care a participat nu si-au adus de fiecare data roadele. A fost premiata la mai multe concursuri, dar, în 1970, anii de studiu si-au spus cuvântul, iar cariera muzicala a interpretei a prins contur. “În perioada aceea am început sa merg la tot felul de concursuri, festivaluri. La unele eram premianta, iar la altele nu treceam de preselectie (de pilda la Mamaia’69). Dar în 1970, sortii au hotarât sa particip la Festivalul International Cerbul de Aur de la Brasov.
O data cu obtinerea Cerbului de Argint tot ce nu îndraznisem sa visez începea sa mi se deschida într-o lume în care eu credeam, copil fiind, ca nu am acces. Dar, cum spuneam si mai devreme, când se coace timpul, rodul se culege. Venise vremea…”, îsi aminteste cu nostalgie interpreta.

Iubita de public

În urma cu trei ani, îndragitul interpret si compozitor Ovidiu Komornyik, a început o frumoasa colaborare cu Angela Similea. Au lansat împreuna albumul “Lumea mea”, care se bucura de un mare succes.
Ovidiu Komornyik a întâlnit-o pentru prima oara pe doamna muzicii usoare în anul 1991, pe când artistul se afla în postura de concurent la sectiunea interpretare, la Festivalul International Bucuresti ’91. “Atunci am vazut-o în cabina si am salutat-o. M-a salutat, era foarte amabila cu toti concurentii de la interpretare. Fireste, ca orice român, am admirat-o si eram fascinat de fiecare aparitie a ei. Pentru ca era si este o femeie foarte frumoasa si cânta foarte frumos, si întreaga familie o admira foarte tare”, îsi aminteste cu bucurie Ovidiu Komornyik.
Proiect. Colaborarea celor doi artisti a început în 2003, când au convenit sa creeze un album împreuna.
Proiectul a fost minutios pus la punct cu atât mai mult cu cât momentul a coincis cu revenirea îndragitei interprete dupa mai multi ani în care a stat departe de scena. “S-a întâmplat în Germania, când ma aflam într-un turneu cu Angela Similea. Împreuna cu noi se aflau: regretatul Dan Spataru, Tamara Buciuceanu si Sofia Vicoveanca. Atunci am plecat împreuna cu avionul si am discutat sa facem un proiect împreuna. Eu în acea perioada comandasem aparatura în Germania pentru studio, dar a mai durat un pic, pentru ca n-am avut locatia. În 2004 s-a nascut primul cântec: «Mi-ai spus adio». A fost primul artist al casei de productie si sunt tare mândru ca am început cu vârful muzicii românesti. S-a muncit mult la acel disc si la revenirea Angelei Similea, pentru ca ea luase o pauza de câtiva ani, o pauza binemeritata, cum orice artist are nevoie. Dupa un an de zile am lansat discul, care s-a bucurat si se bucura în continuare de mare succes.
Piesa «Mi-ai spus adio» a fost declarata melodia anului la postul national de radio”, continua Ovidiu Komornyik.

Daruire

Daca pe scena artista Angela Similea stie sa daruiasca din suflet pentru sufletul publicului, dincolo de sala de spectacole ramâne acelasi om cald si sensibil. Despre aceasta latura a omului Angela Similea ne vorbeste Ovidiu Komornyik: “În tot acest timp am cunoscut omul Angela Similea, care mi-a intrat în suflet si mai tare. Are foarte multe idei, e foarte tonica, de multe ori o invidiez pentru energia pe care o are, pentru ca eu nu am energia pe care o are ea. În afara de sensibilitatea care o caracterizeaza, are si partea pragmatica. Atunci când trebuie sa puna ceva la punct, imediat stie ce are de facut.
Am învatat de la ea foarte multe lucruri, inclusiv din experienta ei de scena. De pilda, cu cât apari mai rar, cu atât publicul te doreste mai mult. Noi nu facem câte doua discuri pe an, cu toate ca piese am avea…
Facem ceva astazi, ascultam a doua zi, nu ne mai place, încercam sa modificam. Se munceste foarte mult. Suntem înconjurati de prieteni foarte obiectivi. Ei nu cad pe spate, ne privesc foarte critic si ne spun ce nu le-a placut. Si tinem cont”.
Neschimbata. Angela Similea are înca foarte multe de spus. “E un om neschimbat. Are un echilibru în viata ei… fara excese, fara nopti nedormite, si toata lu­mea se mira de felul în care arata. O vecina de-a mea ma întreba: «Câti ani are Angela Similea?» Si-i raspund: «Sa aiba vreo patruzeci si ceva…» «Cum sa aiba patruzeci si ceva, ca eu am cinzeci de ani si eram copil când o ascultam», mi-a replicat aceasta. E plina de viata, de idei, e deschisa spre nou. Ce m-a impresionat foarte tare este felul în care se pregateste pentru studio. Îi dau piesa si, pur si simplu, dupa câteva zile îmi da telefon ca vrea s-o im­prime. Si vine si-o imprima cap-coada, fara sa spuna «nu mi-a placut acolo sau dincolo». Eu chiar i-am spus: «Daca toti ar fi ca tine, studiourile ar da fa­liment, pentru ca totul merge foarte repede».

Regina muzicii usoare

Între Marius Teicu si Angela Similea s-a legat o prietenie verificata în timp.
S-au cunoscut cu ani în urma. Marius Teicu termina Conservatorul si devenea profesor la Scoala Populara de Arta. Era anul 1968. Angela Similea lua lectii de canto la clasa reputatei profesoare Florica Orascu, iar Marius Teicu îi era corepetitor, pianist. “Atunci vocea ei se slefuia, dar se simtea calitatea pe care o avea din nastere, cu multe armonice”, spune compozitorul Marius Teicu. Impresia pe care i-a lasat-o atunci tânara domnisoara s-a mentinut de-a lungul colaborarii lor si pe alte planuri: compozitor – interpreta sau în duet. “Toata activitatea ei a fost marcata de seriozitate, de multa pasiune pentru muzica, de corectitudine, de rezistenta la studiu, ca nu toti au rabdare sa studieze. Mai apoi, pe lânga aceste calitati s-au adaugat experienta si meticulozitatea cu care pregateste orice aparitie, începând de la alegerea piesei, daca i se potriveste sau nu.”

Emotii

Daca îi numaram piesele Angelei, ne dam seama ca majoritatea au fost lirice, deci piese lente, de dragoste, în care si-a aratat vocea si sensibilitatea. “De aceea a fost si foarte iubita si a fost denumita de multe ori «Regina muzicii usoare românesti»”, este de parere compozitorul. “A cântat melodii frumoase, pe care le-a interpretat cu mare naturalete, dragoste si respect fata de public.” Dar care erau etapele pâna la înregistrarea melodiei? Se întâlneau si lucrau împreuna piesa. Fiecare îsi spunea parerea asupra interpretarii. Cadeau la un acord întotdeauna si nu era greu deloc, pentru ca simteau piesa aproape la fel. Dupa aceea urma imprimarea în studio. “Ea era foarte cooperanta si cu inginerul de sunet, cu toata lumea. Amabila, draguta si pretentioasa, nu se lasa pâna nu scotea un lucru deosebit, nu se grabea niciodata când era vorba de calitate. Daca nu ai aceste calitati, nu poti sa fii vedeta si sa fii iubita atâtia ani.”

Dedicatie

Marius Teicu a compus foarte multe melodii pentru Angela Similea. Majoritatea au devenit slagare si au câstigat premii importante. Iata povestile câtorva compozitii: “Iubeste-ma mereu”, pe versurile lui Eugen Rotaru, a fost lansata în cadrul unui show facut de Titus Munteanu în urma unui filmulet muzical în care Angela era protagonista principala si pentru care domnul Teicu a scris mai multe piese: vestita melodie “Nu-mi lua iubirea daca pleci”, “E la moda sau nu e”, “O data în viata”si “Iubeste-ma mereu”. “A prins foarte bine, pentru ca este o piesa miscata”, spune compozitorul. “Cântec pentru mama”, pe versurile poetei Teodora Popa Mazilu, e o piesa pe care a compus-o dupa ce a primit textul. “Versurile si melodia sunt dedicate tuturor mamelor, caldurii pe care o ai în fata în ochii mamei, de când te nasti si pâna când aceasta fiinta nu mai exista pe pamânt, pentru ca ea continua sa fie în sufletul nostru.”
O poveste aparte are slagarul “Nu-mi lua iubirea daca pleci”: “Am primit poezia «Nu-mi lua iubirea daca pleci», pe versurile Teodorei Popa Mazilu, am venit acasa si foarte rapid, am fost inspirat si am compus melodia. Nu am avut rabdare si am zis ca asta trebuie sa fie pentru Angela Similea neaparat. I-am dat te­lefon: «Angela, vreau sa-ti cânt piesa!», «N-am timp!», mi-a spus. «Nu se poate! Trebuie sa îti cânt piesa, altfel o uit», «Nu pot, pentru ca trebuie sa merg la aeroport sa-l conduc pe baiatul meu, care pleaca la studii», «Trebuie sa ma asculti!». Si în final a fost de acord. S-a pus pe scaun, si dupa aceea mi-a povestit ca a plâns când a ascultat-o. A impre­sionat-o extraordinar de mult. Un lucru absolut autentic legat de noi doi”. În cele trei minute si jumatate, patru, atât cât dureaza piesa “Traiesc”, com­pozitorul crede ca se exprima crezul de artist al Angelei.

Un moment emotionant
“Am fost împreuna în turnee în Germania.
La Stuttgart, când dadeam autografe,
a venit cineva la noi: «As vrea sa îmi dati autografe pe un obiect special».
Ma gândeam: ce poate sa fie asta, ca de-a lungul ­ timpului am dat autografe pe camasi, buletine, carnete, cozoroace… Si ne-a povestit: «La sfârsitul anului ’80, eu si cu sotia mea am fugit din România pe Dunare, cu o barca. Am luat cu noi strictul necesar, printre care si discul cu dumneavoastra!». Aveam un disc Angela Similea-Marius Teicu. Abosolut impre­sionant!”, povesteste Marius Teicu emotionat.

Angela înnobileaza tot ce cânta
“Angela Similea este o Regina a cântecului: ea înnobileaza tot ce cânta. Ea transforma într-o sarbatoare gestul subtil si inimitabil de a transmite sensibilitatea unui cântec. Atenta la nuante, la rostirea melodiei si a versurilor – ceea ce în cântec mi se pare ca se întâmpla foarte rar – Angela s-a nascut cu darul de a fi o mare artista”, ne spune poetul Aurel Storin.
“«Sa mori de dragoste ranita» este un cântec pe care mi l-a propus Marcel Dragomir. L-am scris cu deosebita placere si am fost încântat sa aflu ca va fi interpretat de Angela Similea. A fost mai simplu de compus decât se crede, dar, uneori, din lucrurile simple ies cântecele frumoase. Am ascultat-o interpretând cântecul si am fost impresionat ca întotdeauna când o ascult, pentru ca mi se pare o profesionista de prim ordin. E foarte greu sa spun care este melodia secolului trecut, e foarte greu sa spun si care este melodia zilei de azi, dar pot sa spun care sunt cântecele frumoase care îmi plac si care cred ca fac placere ascultatorilor. E mai important decât orice referendum muzical. Cântecele frumoase ramân. Dovada ca si «Sa mori de dragoste ranita», care are si el o oarecare vechime, înca rezista”, încheie poetul Aurel Storin.

Zâna din “Ramasagul”
“Angela a mai jucat într-un film la care am scris muzica. Se cheama «Ramasagul» si a fost regizat de Ion Popescu Gopo dupa «Punguta cu doi bani». Acest film muzical a rulat foarte mult pe ecranele României, a luat si Premiul II la Chicago pentru Cel mai bun film muzical. Ea a jucat rolul Zânei”, aminteste Marius Teicu. “Am avut cu ea un succes acum doi ani. «Te-as alege mereu» se cheama piesa. A obtinut locul I la Radio Actualitati din partea ascultatorilor. Mai avem ­planuri împreuna…”

Vocea minune

Despre Angela Similea este usor si, în acelasi timp, greu sa vorbesti. Usor pentru ca sunt multe de spus, greu pentru ca este imposibil sa cuprinzi tot…
Se numesc angelisti. A spune ca sunt fani Angela Similea e putin spus… Solista are o relatie speciala cu ei. I-a sprijinit si i-a încurajat sa studieze, iar multi sunt acum medici, avocati etc. Cu alte cuvinte: realizati profesional. Chiar daca nu mai sunt copii si au propriile familii, într-un sertar, în inimile lor, dainuie iubirea pentru Angela. “Pe Angela o iubesc de când ma stiu… Eram la gradinita când am vazut-o pentru prima oara la televizor… Abia la scoala, în clasa a V-a, am vazut-o pentru prima data «în carne si oase», la un spectacol la Sala Polivalenta din Arad. Îmi amintesc si acum emotiile pe care le-am avut când i-am oferit pe scena buchetul de flori…
Apoi, dupa 1989, am reusit sa iau legatura cu fan-clubul «Angela Similea» din Bucuresti si am încercat sa fac o filiala a lui si la Arad. Din acel moment si legatura cu Angela a fost alta. Am început sa-i scriu si sa-i telefonez uneori, iar ea mi-a raspuns întotdeauna cu caldura si mi-a multumit pentru scrisori. Asa cum noi, angelistii, o iubim si o respectam pe Angela, si ea ne iubeste pe noi. Daca avem o problema si îi cerem sfatul, sau pur si simplu îi povestim ce s-a mai întâmplat în viata noastra, Angela este «psihologul» de suflet care are întotdeauna o vorba buna si o încurajare”. Daniela Ghita – Arad

Emotii.
“Angela Similea e Vocea Minune, diamantul rar… Am asistat, de-a lungul timpului, la situatii în care oamenii se îmbulzeau sa îi atinga rochia pentru o clipa… Am vazut-o daruindu-si costumul de scena dupa ce a cântat, din dorinta de a ajuta o viitoare mireasa… Dar am vazut-o, de multe, prea multe ori, cântând si plângând, în acelasi timp…
De când eram de-o schioapa o auzeam spunându-ne într-una sa nu ne oprim din drumul nostru, pâna când visul nu ne este împlinit, iar daca astazi multi dintre noi sunt oameni instruiti în universitati, cu profesii râvnite de oricare copil, acest lucru i se datoreaza în mare masura. Poate, tocmai de aceea, înainte de fiecare examen, cautam urarea ei de «bafta!», fie direct la telefon, fie la radio; traia cu noi, emotia si succesul (parca o aud si acum la telefon: «Iuhuuu»!!!), ori dimpotriva, esecul si deznadejdea (…).” Corina

Bunica.
“Nu pot sa uit emotiile ce ma leaga de vara anului 1995, când Angela a devenit pentru prima oara bunica. Eram dupa seara de gala a Festivalului ­ «Mamaia», unde câstigase, din pacate, locul al doilea la sectiunea «Creatie» cu piesa «Sa mori de dragoste ranita»; la un pahar de sampanie si developând firul evenimentului, dupa un scurt telefon primit de la Sorin, fiul Angelei, am aflat marea veste.
Nu puteti sa va imaginati câte emotii si lacrimi au fost… Si tot legat de Mamaia… dupa un spectacol, târziu în noapte, Diez, câinele lui Buni, i-a rupt un superb colier de perle. Noapte fiind, nu au gasit mare lucru; a doua zi, un mic grup de copii, împreuna cu Angela Similea, înarmati cu niste betisoare, în fata Hotelului Savoy, la o ora de vârf, scormoneau prin iarba, lucru hazliu si de neînteles pentru turistii care treceau spre plaja.” Catalin Costea – Constanta

Jurnalul de Colectie, Jurnalul National, 2008
(Luminita Ciobanu, Loreta Popa)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

2 comments

  1. Cornelia Luca - Friday, 10 April 2015 17:42 pm

    Da,Doamna Angela Similea, aveti o voce cu mare intindere muzicala, un timbru vocal specific. Dar aceste calitati date de divinitate le-ati dublat cu multa munca, daruire, dragoste fata de public si v-ati ales cu mare grija repertoriu.Tarziu am descoperit albumele “Lumea mea”; “De dragul tau”; ” Angela Similea anii 70 vol. 1 si 2; anii 80 vol. 3 si 4 “, deoarece din 2006 locuiesc 90% din timp in Franta si vin dintr-o alta zona, cea a unor stiinte exacte. Am aflat despre ele de la prieteni, le-am ascultat de multe ori si am constatat ca este o arta de calitate: melodii frumoase; texte elevate si cu mesaje; orchestratii de nivel si nu in ultimul rand interpretarea de un inalt profesionalism. Reusita acestor lucrari, daca imi este ingaduit sa afirm, se datoreaza repertoriului d-voastra pana la 2004, dar si colaborarii frumoase si de inalta tinuta muzicala cu dl. Ovidiu Komornyik si casa de productie Ovo Music. Va doresc multa sanatate, multe realizari (asteptam si alte albume). Paste fericit! Toate urarile de bine si pentru dl. Ovidiu Komornyik.

    Reply
  2. Cornelia Luca - Sunday, 12 April 2015 12:26 pm

    Hristos a inviat!
    Sunt persoana care am facut comentarii despre calitatile vocale ale Doamnei Angela Similea si ultimile 6 albume produse cu colaborarea dl-ui. Ovidiu Komornyik si casei lui de productie, Ovo Music. Comentariile erau elogioase, cum se putea sa fie altfel?
    Am explicat de ce am aflat tarziu de aceasta activitate artistica, caci eu din 2006 locuiesc 90% din timp in Franta si vin dintr-o alta zona a profesiilor. Intr-o vizita in Romania, in discutiile cu prietenii, am aflat laudativ de aceasta colaborare a d- nei Angela Similea, a carui activitate o stiam din tineretea mea, cu dl. Ovidiu Komornyik. ” Cutremurul din 1990″ mi-a lasat impresia ca d-na Angela Similea a batut in retragere, desi se vede ca are multe de spus .
    Ce inseamna omul potrivit la locul potrivit ! ( ma refer la dl. Komornyik ).
    In mesajul transmis aveam o rugaminte – asteptam si alte albume. Oare un album ” Angela Similea in duet “, care sa cuprinda o selectie a duetelor interpretate cu toti partenerii de scena ai d-voastra, ar fi interesant? In jocul nostru de imaginatie intra duetele ” Priveste cerul”; ” Ingerul tau ” sunt piese in registre muzicale si mesaje diferite. Al doilea ni se pare o feerie muzicala; Bineinteles si multe alte duete sa contina albumul caci toate sunt cu melodii frumoase; texte elevate si intepretari de exceptii.Pisele sunt in note diferite si aceasta creeaza diversitatea, nu acea monotonie . Cu siguranta hotararea este a d-voastra si a producatorului. La mine a fost un joc de imaginatie, poate datorita deformatiei profesionale
    Mult succes in tot ce intreprindeti si numai bine.
    Toate urarile de bine.

    Reply

Lasa un comentariu