Angela Similea: E vina mea.. e vina ta!

Angela Similea si noi

Facebook Google+ RSS SoundCloud Twitter YouTube
Angela Similea

Angela Similea: E vina mea.. e vina ta!

Am regasit-o pe S.G., asa cum as fi vrut sa o vad întotdeauna; (si pe ea si pe voi toti, dragii mei angelisti) cu ochii limpezi si încrezatori, cu chipul senin, luminat de un zâmbet. Mi s-a adresat emotionata:
– Ati avut dreptate, doamna Angela! Atunci când vedeam lumea printre lacrimi, când deznadejdea ma coplesise, ceea ce îmi spuneati mi se parea imposibil! Dar ati avut dreptate! Va sunt atât de recunoscatoare!
– Nu ai de ce…
– O, ba da! Ba da! Datorita dumneavoastra am reusit sa descopar si cealalta fata a singuratatii, fata ei mângâietoare si buna…. care te ajuta sa întelegi, sa te împaci cu tine…
Da, îmi aduceam foarte bine aminte de momentul în care-i vorbisem despre ’’fata cea buna a singuratatii’’. Atunci când, nu cu foarte multa vreme în urma, aceeasi S.G. îmi marturisea printre suspine:
– Nu suportati sa ne vedeti plângând, stiu, doamna Angela…. Dar oricât încerc, nu-mi pot opri lacrimile….e prea greu de admis, prea dureros, sa-mi dau seama ca n-am însemnat nimic pentru cel care a fost ’’marea mea iubire’’ si care ma numea, cu tremur în glas, ’’minunea lui’’! Da! A plecat, cu plictis si nepasare, fara un cuvânt macar de regret, care sa faca despartirea mai putin seaca, mai putin umilitoare! Nu i-am gresit în nici un fel si de aceea… de aceea pot sa-mi suport vina! Vina de a-l fi crezut fara rezerve, vina de a fi facut din el centrul vietii mele! Fara el, acum, e vid în jurul meu si în sufletul meu; nu am nici amintiri, caci – ce amintiri merita pastrate dintr-o mare minciuna? Ce sa fac? Ma sufoc de singuratate! Ce sa fac?….
– Ce sa faci? i-am raspuns atunci. Înainte de a-l da uitarii sa-i multumesti în gând celui care te-a parasit! Precum a spus cunoscutul romancier si dramaturg Henri de Montherlant: ’’Multumesc celui care m-a parasit, fiindca m-a redat mie însami!’’
– Dar am pierdut totul… Ma simt tradata, jignita. Nu o sa mai pot crede în nimeni, n-am sa mai îndraznesc sa visez, sa sper… Dar vina e a mea…. n-am stiut sa vad… Si ce pedeapsa grea e singuratatea… a murmurat S.G., cu glasul înecat de plâns.
– Dar pentru înselatori vine la un moment dat singuratatea ca o pedeapsa grea si meritata; de care nu mai pot scapa! Dar nu e cazul tau. Pentru tine singuratatea e un prieten, un ajutor! Sterge-ti ochii si ai sa vezi ca ea e un ragaz ce ti se ofera sa deslusesti, pe viitor, din noianul de iluzii, semnele adevarului, semnele iubirii curate, care, poate fi foarte aproape de tine, doar… la un pas! Singuratatea îti da prilejul sa te cunosti, sa stii ce astepti de la viata, sa te gângesti mai mult la tine; sa-ti ordonezi visele, idealurile si astfel sa te înarmezi cu un pic mai multa întelepciune, mai mult discernamânt pentru a alege adevarul sau neadevarul unor sentimente.
‘’Tot raul spre bine’’ spune o vorba veche. Si câta dreptate are! Singuratatea pentru tine e un rau care duce spre bine! Dar descopera-i repede fata cea buna si profita de ragazul ce ti-l ofera.
Da, dragi prieteni atât de tineri, dragii mei angelisti! Eu cred, cred în tot ce i-am spus tinerei S.G. care iubeste cântecele mele ca si voi, si care, ca si voi, într-un moment de cumpana, a simtit nevoia sa ma caute, sa-mi ceara un sfat. Va marturisesc, eu am stiut sa vad fata blânda a singuratatii, ceea ce mi-a fost de un imens ajutor în unele momente dificile ale vietii mele. A te pierde într-o mare iubire poate fi o fericire dar si un chin fara margini, daca apele acestei iubiri sunt amagitoare. Si atunci, singura solutie e sa te desprinzi din zbuciumul, din vârtejul în care te poarta minciunile, si sa te regasesti! De aceea ‘’clipa’’ de singuratate care urmeaza nu trebuie privita cu spaima, cu dusmanie, cu înfricosare. Dimpotriva, judecati limpede si veti vedea ca se cuvine sa spuneti: Bun venit singuratate de-o clipa, care ma ajuti sa ma vindec, sa redevin eu însami si sa-mi daruiesc sufletul celui care merita!
Caci: ‘’Sufletul nu ti-l da decât acelui care-ti da sufletul lui! Astfel tu ramâi fara nimic!’’ este îndemnul lui Nicolae Iorga si e bine sa vi-l amintiti.
Deci, tinerii si dragii mei angelisti, daca vi se va întâmpla sa va îndurereze fiinta în care ati crezut, oricât de mare e amaraciunea, nu va lasati coplesiti de gândul ca ati pierdut totul! N-ati pierdut decât o iluzie, care, la începutul vostru de drum n-a avut timp sa va faca un rau iremediabil. Primiti clipa de singuratate ca pe o poarta ce vi se deschide catre drumul cel bun. Si dati voie cântecelor mele de dragoste, de speranta, de bucurie sa va ajunga la inima!

Angela Similea

Tineretul liber, 4 decembrie 1993

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Lasa un comentariu