Angela Similea: Vreau sa sparg zidul, dar ceva ma opreste

Angela Similea si noi

Facebook Google+ RSS SoundCloud Twitter YouTube
Angela Similea

Angela Similea: Vreau sa sparg zidul, dar ceva ma opreste

- Angela Similea, ce faci tu de atâta vreme?
- Astept. Sunt într-un fel spectatoare la evenimentele vietii noastre. Ma aflu într-o stare de inertie. As face si n-as face nimic. Eu sunt un om muncitor, te rog sa ma crezi ca am devenit un munte de lenevie. Vreau sa sparg zidul, dar ceva ma opreste. Sunt derutata. Nu ma plâng din cauza asta. Îmi pun întrebari si evit raspunsuri. Si caut oameni pozitivi în umbra carora sa ma asez, ca sa-mi vie pofta de viata si de munca. Dar, în acest ceas, nu gasesc pe nimeni în jur. Ori e o lipsa a mea, ori oamenii nu sunt de-ajuns de drepti, de bine orientati, oricum, deocamdata nu am solutia iesirii din impas. S-a întâmplat ceva, cu mine, cu noi, cu toti. Înainte de ’89 am sperat enorm ca se va termina totul, ca vom iesi cu totii din închisoarea pe care ne-o harazise soarta. Dar din 1991, mi-am pierdut orice speranta. Exista o forta pe care n-o stim, care nu ne lasa sa ne asezam, nu ne lasa sa facem ordine în viata noastra.
- Dar muzica? Pâna în ’89 ai fost adorata de toti: marea doamna a muzicii românesti. O profesiune pe care ai slujit-o cu atâta daruire, nu te mai poate ajuta?
- Peisajul muzicii românesti s-a schimbat foarte mult. Ca în orice domeniu, a intervenit si aici poluarea. Noi, ‘’muzica usoara’’, nu eram ai nimanui. Exista o Uniune a compozitorilor, o Uniune a scriitorilor, noi nu am crescut la umbra nimanui. Acum, aceasta tutela profesionala a disparut. Totul se petrece la întâmplare. Pentru scriitori e mai simplu – opera lor este cartea. Masura muncii lor e propria lor masura. Dar muzica usoara nu se poate face de unul singur. Depinzi de o multime de alti intermediari. Din pacate, acestia sunt neprofesionisti. Au aparut tot felul de veleitari. Goana dupa nou si dupa profit a sarit toate barierele profesionale. Totul se petrece pe banda rulanta, ca în industrie. Copiem ce e mai prost din modelele occidentale: pornografia, vulgaritatea. Sa-ti arati sânii goi e un criteriu estetic azi. Cine n-o face e… demodat. Traiesc o mare uimire. Noi suntem un popor pudic. Pe mine ma oripileaza obscenul si ca mine, cu siguranta, sunt foarte multi. Artistii au atât de multe lucruri sa comunice! De ce aceste obscenitati penibile? Traditia s-a pierdut complet si o data cu ea si originalitatea. Traim numai din mimarea muzicii americane. Fireste, în ea exista multa valoare, dar noi suntem un popor sentimental, cred ca vibram la alt gen de melos, mai liric, mai interiorizat. Inovatia, oricât de valoroasa, nu se poate rupe de traditie. Iar primii care au dat exemplul acesta sunt chiar americanii. Muzica lor este o osmoza exemplara între traditie si nou. Totul se întrepatrunde si se continua.
- Fiindca vorbesti cu atâta respect de traditie, ce personalitati muzicale te-au marcat în mod deosebit, carora le porti recunostinta?
- Profesoara mea, Florica Orascu, o profesoara de canto extraordinara. Aceasta doamna avea vocatie si a dat multe nume muzicii usoare: Aura Urziceanu, Mihai Constantinescu, Dida Dragan, Mirabela Dauer, Olimpia Panciu. Florica Orascu a stiut sa pastreze personalitatea fiecaruia. M-a facut sa înteleg ce voi face, ce voi deveni. Am lucrat cu ea 7 ani. Avea un secret, o taina. Stia sa gaseasca comori. Apoi, nu-l pot uita pe profesorul meu de muzica de la scoala, Marin Teofil, care e principalul ‘’vinovat’’pentru cariera mea muzicala. Doua cântarete m-au modelat, m-au atins cu aripa lor si nu le-am uitat! M-a inspirit disciplina si seriozitatea Margaretei Pîslaru. Întâlnirea cu ea a fost o scoala. Si, mai ales, Maria Tanase. Eram mica de tot si .parintii mei m-au dus la un spectacol la Sala Palatului. Când a aparut ea pe scena, sala s-a electrizat, iar eu…si acum mi se umplu ochii de lacrimi la amintirea emotiei de atunci. Eram prea mica. Nu stiam cât de bine cânta, dar stiu cât de tare impresiona. Apoi, Florin Piersic – un noroc sa fii pe scena alaturi de el. Dupa parerea mea, el nu joaca teatru, el arde totul în jur. E din aluat de semizeu. M-a impresionat întâlnirea cu Gica Petrescu. M-au impresionat primele cuvinte pe care mi le-a adresat Ioana Radu. M-a impresionat modul cum a lucrat cu mine Sile Dinicu. Apoi, întâlnirea cu sculptorul Guguianu, care are lucrari la San Marino, Washington, Paris. Are expozitii mari, în toata lumea. La noi, cine stie despre el? Mai nimeni. Parca anume nu aducem valorile în tara. Trebuie sa stii ca am momente în viata când am nevoie sa ma refugiez în atelierul lui. Îmi da putere felul cum trateaza în sculpturile sale eternul feminin. Si apoi, David Ohanesian. E un om pe care-l iubesc din tot sufletul meu. Alaturi de familia lui traiesc cele mai frumoase clipe intime. A fost unul dintre primii cinci baritoni din lume, o lunga perioada de timp. Si totusi, s-a întors. S-a-ntors si a platit pentru asta. O pedeapsa nemeritata. Si acum se usuca lent, desi are înca atâta fota. Se usuca, si-l pierdem ca pe atâtia altii de care nu stim sa avem grija. Nu avem cultul valorilor, din pacate. Averile trebuie stoarse pâna la capat. Iar titanii trebuie sa nasca religiozitate. Sigur ca am cunoscut si mari personalitati din afara. Dar pe mine, cei de aici m-au marcat, m-au facut sa ard ca o torta pe scena, care pentru mine e sfânta.
- Socotesti ca ai avut noroc?
- O, da! Am fost o norocoasa. M-am nascut într-o familie modesta, chiar saraca, dar parintii ne-au crescut sa fim buni si cuminti. Aceasta seriozitate ne-a ajutat mult în viata. Eu, si când am iubit, am iubit cu totul. Nu m-am jucat. Am avut noroc. Ma uit în urma si am usoare regrete ca n-am facut mai mult. Asta nu înseamna ca trebuia sa plec din România, desi as fi putut. Mi s-a oferit de catre celebra firma de discuri EMI un contract pe 6 ani. Dar un amendament al contractului îmi interzicea sa cânt în România si faptul asta eu l-am resimtit ca pe un dezastru. Poate ca mi-a fost frica de necunoscut, de aventura. Si, mai ales, nu am putut depasi teama de alt pamânt si lipsa dragostei de acasa. Si, apoi, aici eu m-am simtit utila. Si asta e un noroc! Sunt norocoasa. Într-un moment bun al carierei mele, am fost invitata sa joc alaturi de Florin Piersic, în muzicalul ’’Corina’’ dupa ’’Jocul de-a vacanta’’ de Sebastian. Am pasit, astfel, într-o lume extraordinara. Atunci am regretat ca n-am facut institutul de teatru. Da, sunt norocoasa! Am un copil care nu e genial, dar e un copil bun, iubitor ‘’de casa’’. Desi a plecat de 12 ani din tara, vorbeste româneste perfect. Anul asta va absolvi informatica în Elvetia. Am fost mereu despartiti si mie mi-a fost cumplit de greu. Dar indiferent de gândul de suferinta, puii trebuie sa zboare.
- Înainte de ’89 ai fost rasfatata televiziunii române…
- Televiziunea acum e într-o situatie tulbure. Ar trebui facuta o buna curatenie acolo. Au o armata de oameni – dar n-au toti chemare pentru ce fac. Fiecare om ar trebui sa fie daruit, sa tresara pentru fenomenul artistic. Cei care lucreaza acolo trebuie sa fie cei mai buni dintre cei buni. Poate vor apare televiziunile particulare, poate le mai prindem si noi…
- Ce zodie esti?
- Rac si Câine la chinezi. Anul asta se spune ca e anul câinelui. Deci, toti câinii sunt protejati. Astept sa se întâmple ceva minunat.

RODICA MANDACHE
ZIARUL ,,FORMAULA AS,, 1994

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Lasa un comentariu