Sueta la o cafea – ‘Angelistii’ mi-au dat putere sa merg mai departe

Angela Similea si noi

Facebook Google+ RSS SoundCloud Twitter YouTube
Angela Similea Anii 2010j

Sueta la o cafea – ‘Angelistii’ mi-au dat putere sa merg mai departe

recunoaste Angela Similea

Dupa 35 de ani de muzica, de spectacole, de succes, de celebritate, Angela Similea a revenit recent in prim-plan si a facut-o in stilul sau caracteristic. Cu eleganta, cu emotie, cu dorinta de a fi la inaltime. Si a fost.

- Cand v-ati lansat noul album ati avut emotii sau mi s-a parut mie?
– Nu, nu ti s-a parut! Ciudat este ca, dupa 35 de ani de activitate, la ideea ca ma voi reintalni cu publicul au reaparut aceleasi emotii de la debut. Nu este vorba despre teama, ci despre o responsabilitate pe care am trait-o intotdeauna cand m-am intalnit cu publicul. Este un soi de vibratie, aparte fata de orice alta emotie pe care o traiesc eu ca om obisnuit. Pentru fiecare moment din viata mea am emotii. Dar la contactul direct cu publicul am sentimentul ca “ard”. Dupa trei decenii de muzica sunt la fel ca la inceput...

- Sunteti o perfectionista sau e doar hipersensibilitate?
- Cred ca ambele variante sunt valabile, in cazul meu. Mi-am dorit si imi doresc mereu sa pot ajunge la cea mai buna forma a mea, pentru ca, oricum, perfect nu poti sa fii. Iar la concertul de lansare, responsabilitatea a fost cu atat mai mare cu cat au trecut atatia ani. Observ ca, dupa o absenta destul de lunga – in ghilimele absenta pentru ca, in aceasta perioada, am mai avut inregistrari si aparitii, e adevarat sporadice – totusi, publicul ma doreste. Dar o doreste pe aceea pe care au iubit-o si au ascultat-o ei timp de trei decenii, deci trebuie sa fiu in forma la care se asteapta admiratorii mei, aceea pe care o cunosc si o recunosc ei. Ma refer acum la acel public care mi-a simtit lipsa si care a avut mereu nevoie de mine. In rest, de carcotasi, nu e treaba mea sa ma ocup de ei si oricand se gaseste cineva sa comenteze. Si cred ca n-ar fi bine daca nu ar fi asa.

- Ati simtit dragostea publicului in toti cei 35 de ani de cariera?
- Bineinteles ca am simtit ca lumea ma iubeste. Este lucrul care m-a sustinut de-a lungul carierei mele, dar nu numai profesional, ci si in viata particulara. Ca orice om, nici eu n-am fost scutita de probleme de viata, de perioade dificile din punct de vedere al starii sufletesti, dar iubirea publicului m-a determinat sa merg mai departe, sa trec mai usor peste orice neplacere, sa lupt cu greutatile de orice fel…

- Ati mai avut o tentativa de retragere. Fanii va pandeau acasa, va lasau mesaje de sustinere…
- Da, erau mereu prin preajma si ma incurajau permanent. Ba, mai mult, cand au aflat ca imi doresc retragerea, au venit si m-au apostrofat: “Unde este idolul nostru, cel care ne-a determinat sa ne gandim la o cariera serioasa? Ne-ati fost exemplu, si acum ne lasati balta?!” Acest lucru se intampla in 1992-1993, trecuse deja primul soc, cel al schimbarilor de dupa 1989… Pot sa-ti spun ca datorita fanilor mei am luat si carnet de conducere. Imi amintesc cu emotie cum una dintre admiratoarele mele, care ulterior mi-a devenit prietena pentru ca intre timp a crescut si a devenit doamna, avea examen de admitere la facultate. Ea si-a neglijat pregatirea ca sa fie alaturi de mine, sa ma sustina sa obtin permisul de conducere. Tot ei, “angelistii” mei, au facut tot ce le-a stat in putinta ca sa ma reintorc la psihicul meu, la felul de a fi pe care-l stiau ei…

- Ce v-a provocat dezamagirea?
- Daca va amintiti, nimeni nu mai avea nevoie de noi! Eu am luat-o ca un lucru firesc. In momentul acela, cei care construiau industria show-bizului erau si ei tot incepatori. Acum au mai invatat, dar pe vremea aceea au facut multe greseli. Ei au dorit altceva decat ceea ce exista pana la ora aceea, dar asta nu insemna ca trebuia sa distruga ceea ce era valoros. Sigur ca mai era nevoie si de altceva, dar era loc pentru toata lumea, zic eu. Au adoptat o atitudine de negare a tot ceea ce fusese muzica si spectacolul de la noi, pana atunci. Din pacate, in aceasta categorie s-au aflat si realizatori de programe de radio si de televiziune… Singurii care au fost tot timpul alaturi de mine si nu m-au parasit definitiv sunt cei de la Radio Romania Actualitati.

- Cat a durat tacerea profesionala pe care v-ati impus-o?
- Nu mai stiu sa spun exact, dar a durat destul de mult. Intre timp, au aparut nepoteii mei si viata mea a capatat un alt sens. In 1995, s-a nascut Ian Cristian si la un an diferenta a venit pe lume fetita, Grace, pe numele ei din acte, si Ana, cum este ea botezata ortodox. Au fost cea mai mare bucurie a mea in perioada aceea de… nu stiu daca sa-i zic de asteptare, pentru ca eu nu mai asteptam nimic. Atunci ma transformasem, ca multi altii, intr-un observator. Nu era nimic stabil, totul era in miscare, daca stai sa te gandesti, noi am trait istorie… Ei, nepoteii mei, au venit pe lume exact in aceste momente de deruta, cand eu ma multumeam sa scriu versuri si imprimasem doar vreo trei melodii. De altfel, pe albumul recent lansat, “Lumea mea”, exista doua melodii pe versurile scrise de mine pe vremea aceea. Iar de cantat, am cantat tot timpul si atunci! Pe Ian si pe Ana nu-i adormeam decat cantandu-le, au invatat de mici sa fredoneze melodii interpretate de mine si adesea cantam impreuna. Am fost foarte fericita! Intre timp m-am si casatorit (cu Victor Surdu n.r.), in 1999, iar sotul meu a construit o casa in afara Bucurestiului, intr-o zona foarte linistita. Era de neasteptat ca in Baragan sa gasesti o oaza de rai si, totusi, acolo am descoperit serenitatea. M-am implinit in plan personal in perioada aceea de pauza profesionala. A fost bine…

- Instinctul de mama v-a facut sa nu fiti de acord cu alegerea lui Sorin?
- Da, orice mama simte daca ceva este sau nu este bun pentru copilul ei… Sorin s-a casatorit in 1992 si, imi pare rau sa o spun, dar eu n-am fost de acord, simteam ca nu este cuplul potrivit. Dar asta este, fiecare ne ducem crucea care ne este data… Cand insa a avut nevoie de ajutorul meu, am fost imediat alaturi de el si eu, si mama mea care, la 82 de ani, locuieste sase luni cu mine, sase luni la el, in Statele Unite…

- Acum, Sorin s-a recasatorit si s-a zvonit ca mai aveti un nepotel…
- Nu este adevarat, este o inventie a unor jurnalisti neinformati. Sorin s-a recasatorit, intr-adevar, si sunt foarte fericita pentru ca a adus copiilor lui o mama extraordinara. Este o americanca superba, cu o educatie deosebita. Mama ei este cadru didactic intr-o scoala pentru copii cu probleme si atunci ea a fost crescuta in maniera de a ingriji, de a se ocupa de cei mici, de a-i ajuta. Astfel, pe copiii lui Sorin i-a iubit din primul moment si i-a considerat ca fiind ai ei. Si, ce este mai important pentru mine, il iubeste foarte mult pe fiul meu, chiar mi-a declarat ca si daca avea patru copii, ea tot se casatorea cu el! Cred si eu ca il iubeste, e un baiat cuminte, frumos, deosebit. Toata viata m-am rugat la Dumnezeu sa-mi dea un anumit tip de barbat. Si mi l-a dat, dar ca fiu…

- Deci fiul dvs. este barbatul ideal…
- Da, este (rade cu placere)… Dar este normal, pentru orice mama de baiat este la fel!

- Cum ati reusit sa nu va suparati cu sau pe nici unul dintre colaboratori?
- Cu mine se intampla ceva, un fenomen foarte ciudat: daca ajung sa lucrez cu cineva si ii descopar calitatile, deja imi devine drag. Am capacitatea de a ma detasa de ceea ce nu-mi convine, daca nu-mi convine ceva anume. Ma intereseaza numai partea buna a omului respectiv, felul in care comunic cu el pentru a iesi un lucru bun din colaborarea noastra. Am ramas, astfel, prietena foarte buna cu Marcel (Dragomir n.r.), cu Marius (Teicu n.r.), regret ca a disparut dintre noi Ion Cristinoiu, este o mare pierdere nu numai pentru mine si pentru familia lui, dar si pentru noi toti. Era un om extraodinar si un mare talent. Am o relatie foarte frumoasa cu Joly (Jolt Kerestely), iar Viorel Gavrila a aparut acum, pentru prima oara, in viata mea profesionala si avem o colaborare superba.

- Aveti melodii compuse de cei care erau de gradinita cand dumneavoastra erati o vedeta…
- Da, si aici a fost jocul intamplarii. In timp ce inregistram, am auzit niste piese ale lui Mihai Onila, care este inginerul de sunet la Casa de productie a lui Ovidiu Komornyk, si deodata am simtit ca pot sa cant asa ceva! Apoi il apreciez pe George Popa, mi-a placut mult melodia pe care i-a compus-o Sandei Ladosi pentru Eurovision. Despre Ovidiu Komornyk nu mai este cazul sa-ti spun cat il admir si apreciez… Unii dintre ei au compus special pentru mine. Cred ca acesta este si secretul succesului: compozitorul sa se gandeasca la artistul care trebuie sa-i preia mesajul si sa-l duca mai departe…

Autor: Evelyn Badea
7 mai 2005

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Lasa un comentariu